Marina Vlady

Marina Vlady (born Marina de Poliakoff-Baidaroff; 10 May, 1938 - died 24 September, 2026) was a French actress who made her film debut at 11. She has appeared in more than 100 feature films and television productions. She arrived as the blond bombshell and was the main attraction in "La sorcière" (1956). Catherine Marina de Poliakoff-Baïdaroff was born in Clichy on 10 May 1938, to White Russian immigrant parents. Her father, Vladimir Poliakoff, was an opera singer, and her mother, Militza, was a dancer. Her sisters, now all deceased, were the actresses Odile Versois, Hélène Vallier and Olga Baïdar-Poliakoff. The sisters began acting as children and, for a while, pursued a ballet career. Vlady won the Best Actress Award at the 1963 Cannes Film Festival for The Conjugal Bed. In 1965, she was a member of the jury at the 4th Moscow International Film Festival. She starred in Jean-Luc Godard's Two or Three Things I Know About Her (1967), and later portrayed the insightful and protective stepmother in the Italian film The Flavor of Corn (1986). A rare English language role was as Kate Percy in Orson Welles' Chimes at Midnight (1966). Her television credits include the 1983 mini-series La Chambre des Dames. In 1971, Vlady signed the Manifesto of the 343, which publicly declared she had an abortion as a way to advocate for abortion, even though the procedure was illegal in France at the time. Vlady and her partner Léon Schwartzenberg participated in the protests against deportations of Arab workers from France. She accepted a role in a film about a gay couple from Iran. From 1955 to 1959, Vlady was married to actor/director Robert Hossein. From 1963 to 1966, she was married to Jean-Claude Brouillet, a French entrepreneur, owner of two airlines and member of the French Resistance. Vlady's third husband was the Soviet poet and songwriter, Vladimir Vysotsky; they were married and lived in Moscow from 1969 until his death in 1980. Vlady wrote Vladimir, or the Aborted Flight, a memoir of her relationship with Vladimir Vysotsky. For a decade, the couple maintained a long-distance relationship as Vlady compromised her career in France in order to spend more time in Moscow, and his friends pulled strings for him to travel abroad. She eventually joined the Communist Party of France, which essentially gave her an unlimited-entry visa into the Soviet Union, and provided Vysotsky with some immunity against prosecution by the government. The problems of his long-distance relationship with Vlady inspired several of Vysotsky's songs. She also lived with French oncologist Léon Schwartzenberg from 1980 until his death in 2003. Vlady died on 24 September 2026, aged 88. According to a statement by her children, she died "at home, surrounded by her loved ones and her animals".

Marina Vlady, nascuda Catherine Marina de Poliakoff-Baïdaroff (Clichy-la-Garenne, París, França, 10 de maig de 1938) és una actriu, cantant i escriptora francesa. Va estar casada amb l'actor i director Robert Hossein i l'actor Vladímir Vissotski.

Marina Vlady (geb. Marina de Poliakoff-Baidaroff) war eine französische Schauspielerin, die im Alter von 11 Jahren ihr Filmdebüt gab. Sie spielte in mehr als 100 Spielfilmen und Fernsehproduktionen mit. Sie trat als blonde Sexbombe in Erscheinung und war die Hauptattraktion in „Die blonde Hexe“ (1956).

Marina Vlady est une actrice, chanteuse et écrivaine franco-russe, née le 10 mai 1938 à Clichy (Seine). D'abord petit rat à l'Opéra de Paris, elle se tourne rapidement vers le cinéma, obtenant son premier rôle à l'âge de 10 ans dans Orage d'été de Jean Gehret, sorti en 1949. Cinq ans plus tard, en 1954, André Cayatte la fait tourner dans Avant le déluge, pour lequel elle obtient le prix Suzanne-Bianchetti. Elle travaille également avec Giuseppe De Santis dans Jours d'amour (1954). Sous la direction de Robert Hossein, qu'elle épouse en 1955 à 17 ans, elle joue dans quatre films: Les salauds vont en enfer (1955) et Pardonnez nos offenses (1956), Toi, le venin (1958) et La Nuit des espions (1959). Elle travaille également avec André Michel dans La Sorcière (1956), Georges Lampin dans Crime et Châtiment (1956) et Luciano Emmer dans La Fille dans la vitrine (1961). Avec Jean Delannoy, elle interprète le rôle-titre de La Princesse de Clèves (1961). L'actrice reçoit plusieurs distinctions, notamment le prix d'interprétation du Festival de Cannes pour son rôle dans Le Lit conjugal de Marco Ferreri (1963). Elle oscille par la suite entre productions commerciales et films d'auteur (Que la fête commence...) En complément de sa carrière d'actrice, Marina Vlady a mené une carrière de chanteuse, avec cinq albums, et a publié treize livres. Dans les années 1970, elle est l'épouse du chanteur russe Vladimir Vyssotski (1938-1980), après la mort duquel elle écrit Vladimir ou le Vol arrêté (1987). Marina Vlady naît sous le nom d'état-civil de «Catherine Marina de Poliakoff» le 10 mai 1938 à Clichy, dans la proche banlieue nord-ouest de Paris. Ses parents sont des émigrés russes: son père Vladimir de Poliakoff est chanteur d'opéra, il est arrivé en France en 1915 et a participé à la Grande Guerre; sa mère Militza Envald est danseuse étoile et est arrivée en 1919 après la révolution russe. De leur mariage, sont nées quatre filles, qui se sont ensuite tournées vers des métiers artistiques, et qui ont été surnommées les «sœurs Poliakoff»: Olga (1928-2009), dite Olga Varen, comédienne et réalisatrice de télévision; Étiennette ou Tatiana (1930-1980), dite Odile Versois, actrice; Militza (1932-1988), dite Hélène Vallier, actrice; Marina (née en 1938). Selon l'édition du 11 juin 1955 de Paris Match, l'initiale V, commune aux quatre pseudonymes choisis avec ses sœurs correspondrait au V de «Victoire». Vladimir de Poliakoff et Militza Envald, avec leurs quatre enfants à charge, ont une situation économique difficile en France. Vladimir travaille comme ouvrier à l'usine Frigorifique de Clichy. Marina entre dans l'école de danse de l'Opéra, menant aussi des études secondaires adaptées. En 1949, elle fait la une de la revue La Vie catholique illustrée(numéro 186) pose la question «Ce petit rat deviendra-t-il une étoile?», en page 17 de la revue. Source: Article "Marina Vlady" de Wikipédia en français, soumis à la licence CC-BY-SA.

Marina de Poliakoff-Baidaroff, mais conhecida como Marina Vlady é uma atriz francesa. Em 1963, ela recebeu o prêmio de Melhor Atriz no Festival de Cannes por seu trabalho em Una storia moderna: l'ape regina.

Născută în 1938, ea s-a impus încă din adolescență ca una dintre figurile marcante ale cinematografiei franceze. Descoperită la 16 ani în Avant le déluge al lui André Cayatte, a jucat, printre alții, alături de Robert Hossein, Orson Welles sau Jean Yanne. Rolul său din „La Princesse de Clèves”, regizat de Jean Delannoy în 1961, este unul dintre cele mai cunoscute. După doi ani, interpretarea sa din „Le Lit conjugal”, regizat de Marco Ferreri, i-a adus Premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de la Cannes. Începând cu anii 1990, s-a dedicat mai mult teatrului, continuând în același timp și cariera de scriitoare. Marina Vlady, născută Marina de Poliakoff-Baidaroff, la 10 mai 1938, la Clichy, Hauts-de-Seine, a fost fiica unui artist rus remarcabil. Marina era sora actrițelor Odile Versois, Helene Vallier și Olga Baidar-Poliakoff. La început, în copilărie, Marina și-a dorit să devină balerină. Apoi a descoperit că are afinități mai mari cu profesia de actriță și a continuat în acest domeniu, în care s-au remarcat și surorile sale. Odile a fost cea care a apărut prima în filme. Marina, o frumusețe senzuală și talentată, a atras atenția impresarilor. La 17 ani l-a cunoscut și s-a căsătorit cu actorul/ regizorul/ scriitorul Robert Hossein, care a distribuit-o într-o serie de filme, precum "Ticăloșii ajung în iad" (1955), apoi în rolul unei femei fatale care caută răzbunarea, în "Și ne iartă nouă greșelile noastre" (1956), și în "Agenți dubli" (1959). Un rol aparte a fost cel din filmul "Vrăjitoarea" (1955), unde Marina a jucat alături de Maurice Ronnet și Nicole Courcel. În cariera sa Marina Vlady a avut roluri în producții franceze și italiene. A interpretat și personaje negative și s-a dovedit talentată atât în comedie cât și în dramă. A colaborat cu regizori de prestigiu, precum Jean-Luc Godard și Christian Jaque. Marina Vlady a apărut și în rolul Monei, din "Steaua fără nume", (1967) film realizat după piesa lui Mihail Sebastian. Cu Robert Hossein a avut doi fii: Igor și Pierre. Au fost căsătoriți între 1955-1959. A avut un copil și cu Jean-Claude Brouillet, cu care a fost căsătorită între 1963-1966. Cea de a treia căsătorie a Marinei a fost cu Vladimir Vîsoțki, celebrul poet/ interpret/ actor rus, de la 1 decembrie 1970 până la 25 iulie, 1980, data decesului acestuia. Marina avea deja 3 copii, iar Vladimir 2, când s-au căsătorit. Ca franțuzoaică, Marina avea un statut aparte în Uniunea Sovietică, iar popularitatea lui Vladimir a crescut, fiind de neegalat. Cei doi au trăit o poveste de dragoste pasională și impulsivă. Timp de 10 ani au păstrat o relație la distanță, Marina compromițându-și cariera din Franța pentru a petrece mai mult timp la Moscova, în timp ce prietenii lui Vladimir și-au folosit relațiile pentru ca el să poată călători în străinătate și să petreacă timp cu soția lui. Problemele apărute din această relație la distanță cu Marina l-au inspirat pe Vladimir în multe din cântecele sale. Ultima căsătorie a Marinei a fost cu doctorul Leon Schwartzenberg și a durat până în 2003, data când acesta a decedat, adaugă sursa citată. A murit „acasă, înconjurată de cei dragi și de animalele sale”, au precizat copiii ei, care au amintit că Marina Vlady s-a bucurat de „o viață lungă, frumoasă și plină”.

Марина Влади - французская актриса кино, телевидения и эстрады. Настоящее имя Екатерина Марина Владимировна де Полякова-Байдарова (Marina de Poliakoff-Baidaroff). Родилась 10 мая 1938 в Клиши, в Верховьях Сены. Дочь актёров, русских эмигрантов. Марина Влади - младшая из четырех дочерей знаменитого исполнителя русских и цыганских романсов в Париже Владимира Полякова. Занималась в хореографическом училище при Гранд-Опера в Париже. Карьера балерины не сложилась, однако приобретенная пластичность движений стала одним из отличительных достоинств актрисы. Снималась также и у российских режиссёров. В 1970 году сыграла Лику в фильме Сергея Юткевича "Сюжет для небольшого рассказа". В 1980–1990-е годы Влади много снималась на телевидении, а также в Италии, Испании, Англии, Венгрии и Румынии. Одна из последних актерских работ в кино - Иоланда в фильме режиссера Амора Хаккара "Несколько дней передышки" (2010).